miercuri, 22 mai 2013

Bors cu perisoare si oase afumate


Borsul cu perisoare este unul dintre preferatele mele. Daca mai adaug si un os afumat pentru un plus de gust clar este apreciat de toti. Nu va speriati de lista mare de ingrediente, majoritatea sunt legume.

Ingrediente:

  • 5 litri apa
  • 1 kg oase garf afumate (oase de pe care s-a luat carnea)
  • 100 ml ulei
  • 1 ardei rosu
  • 2 morcovi
  • 3 cepe
  • o telina potrivita
  • 2 radacini patrunjel curatate si spalate
  • 2 radacini pastarnac curatate si spalate
  • 500- 700 ml bors acru
  • 100 g orez
  • 300 g carne tocata
  • 2 oua
  • 2 legaturi patrunjel 
  • o legatura leustean
  • o legatura marar
  • sare
  • piper
  • o lingura pesmet
Mod de preparare:
Spalati bine oasele si puneti-le in la fiert intr-o oala in cei 5 litri de apa si cu putina sare. Dupa ce au dat in fiert, micsorati focul si luati spuma ori de cate ori este nevoie. Stergeti marginea interioara a oalei cu un servet si lasati sa fiarba incet cu capacul putin tras in jur de o ora.
Tocati ardeiul, ceapa si jumatate din telina cubulete, dati un morcov prin razatoare si apoi caliti-le in ulei cateva minute pana se inmoaie.
 Dupa ce oasele au fiert in jur de o ora adaugati legumele calite, morcovul, telina si ceapa ramase, radacinile de patrunjel si pastarnac, o jumatate de legatura de patrunjel, marar si leustean spalate si tocate marunt. Lasati pe foc sa fiarba impreuna in jur de 40-50 minute pana legumele sunt fierte.
Spalati orezul bine si fierbeti-l in 500 ml apa clocotita 5 minute (pe foc potrivit). Treceti-l printr-un jet de apa rece si lasati-l la scurs intr-o sita cateva minute. Adaugati carnea tocata (lasati-o putin intr-o farfurie pentru a se scurge o partedin sange), ouale, o legatura de patrunjel spalat si tocat marunt, un praf de sare si putin piper. Amestecati bine. In fuctie de marimea oualelor, daca pasta este prea moala adaugati o lingura rasa de pesmet.
Faceti perisoare rotunde pe o planseta.
Fierbeti borsul separat si adaugati-l treptat in ciorba. Gustati din cand in cand pentru a nu acri prea tare ciorba. La noi in Bucovina se face putin mai acru. Cand clocoteste micsorati focul apoi adaugati perisoarele cu grija si lasati borsul pe foc pana sunt fierte. Opriti focul si dupa cateva minute adaugati restul de patrunjel marar si leustean tocat marunt.
 Lasati-l la racit putin apoi serviti-l cu placere!
Va garantez ca sunt cele mai pufoase perisoare!
Sa aveti spor si pofta!
P.S. Puteti sa il dregeti si cu smantana.

3 comentarii:

  1. Foarte bogata si foarte buna ciorba ta!

    RăspundețiȘtergere
  2. vai da asta pun si fac si eu maine la cat de bine arata imi ploua in gura de pofta ..

    RăspundețiȘtergere
  3. De obicei nu pun bors cand fac ciorba de perisoare,dar acum am sa incerc si eu reteta ta.

    RăspundețiȘtergere

Daca va place sau nu reteta va rog sa imi spuneti printr-un comentariu.